Cozonac "Steaua Craciunului"

Cred ca toti cei care avem cont pe Facebook am intalnit zilele acestea, macar o data, imaginea painii cu Nutella, mestesugit compusa astfel incat sa semene cu o stea. Eu am fost de-a dreptul fascinata de idee si tare nerabdatoare sa o incerc, ceea ce am si facut weekendul acesta, pornind de la reteta de cozonac a familiei.
Steluta mea a iesit tare frumoasa, chiar daca are un mic defect si razele nu au iesit perfecte. Secretul este ca odata ce te-ai apucat de rasucit bucatile de aluat sa nu te opresti pana nu termini, altfel risti sa pierzi sirul. La mine nu a fost posibil, la pasul 7 din 16 am fost intrerupta de unul din pitici si mi-am pierdut toata concentrarea, iar steluta si-a pierdut simetria.

Turta dulce glazurata

Pana nu demult, dulcele meu preferat de Craciun era cozonacul, caruia, de un an doi, i s-a alaturat turta dulce. Schimbarea a survenit dupa ce am mancat niste turta dulce buna de tot, dinacelea in forme, glazurate pe dos si cu bombonele deasupra, o bunatate! De atunci, in apropierea Craciunului, gandul meu zboara la pungile acelea mari, pline cu minunatii aromate, glazurate in culori, care iti fura ochiul.
Anul trecut eram cat pe ce sa imi infig mainile intr-o astfel de punga, cand mi-am adus aminte ca, la vederea ei, copiii vor face la fel si asta nu e bine. Chiar daca la mine nu aplic mereu aceeasi regula, pe ei incerc sa ii tin departe de dulciurile din comert, cat de mult mai pot, asa ca am pornit in cautarea retetei care sa copieze cat mai bine gustul dorit. Astfel, in vederea proiectului meu ambitios, am tot citit ingredientele de pe toate pungile cu turta dulce pe care mi-au cazut ochii, am studiat retetele de pe net, pana cand am aflat ca secretul sta in folosirea bicarbonatului de amoniu si a mixului de condimente.
Rezultatul este uimitor, copiii nu se mai satura de turta mea dulce si ii atribuie numai calificative de la excelent in sus, concretizate in "Mami, turta asta dulce e mult mai buna decat cea din parc!" Yey, for mami!

Biscuiti cu alune sau arahide

A inceput si Alexandra gradinita. Fericire mare pe toata lumea, pe ea ca se intoarce la gradi unde e precum pestele in apa si pe mine ca apuc sa ma mai ocup de una de alta, fara a fi nevoita sa intervin intre cei doi piticuti certareti. Singurul dezavantajat de schimbare e Matei, care s-a trezit dintr-o data fara partenera de joaca.
Ca sa fie toata lumea fericita, pe Matei l-am luat partener la format bilute, pentru Alex cand vine de la gradi. Biscuitii au iesit buni de tot, Matei si-a umplut falcutele cu ei inca de cand erau calzi ... acum astept reactia Alexandrei. Sunt sigura ca va incantata; daca e sa aleaga intre nuci, alune, arahide, migdale si seminte, mereu alege alunele, iar acesti biscuiti sunt plini de asa ceva.

Cozonac impletit, cu mac si nuca

Reteta am gasit-o in revista Burda Special, editata in 2002 (pe vremea cand retetele din reviste chiar erau realizate, nu compuse), descoperita de mama printr-un colt uitat de biblioteca. Am dorit sa o pregatesc de Craciun, dar cum am primit multi cozonaci de la gospodinele cu experienta ale familiei, am lasat-o pe mai tarziu, adica de Sf. Ion. Sincer, nu m-a deranjat amanarea, deoarece cand vine vorba de preparate cu drojdie, ma apuca mereu o oarecare frica de nereusita, indusa, probabil, de obsesia mamei ca nu ii vor iesi cum trebuie cozonacii; in fiecare an, de Craciun si Paste, in ziua pregatirii, pana in momentul primei degustari, eventual si cu o zi inainte, mama, apoi si soacra, mi-au impartasit temeri legate de necrescutul cozonacilor, de probabilitatea de a iesi aluatul cleios, prea dulce sau prea nearomat ... sau ... sau ... sau...

Cu aceasta reteta am pregatit cozonac pentru a doua oara si, din fericire, din nou, frica de a nu obtine un cozonac reusit, a fost rapid inlaturata, pregatirea a mers lin, aluatul l-am framantat tare usor (cu mana), umpluturile au iesit la fix, singurul moment mai tensionat fiind la partea cu impletitul, dar l-am depasit rapid, fiind doar un prag psihologic autoindus, nu unul tehnic.

Sunt sigura ca oricine va incerca acest cozonac va fi la fel de impresionat de gustul bogat, textura pufoasa, aspectul special, si nu in ultimul rand, de usurinta si ingeniozitatea cu care este realizat.

Am fost foarte incantata de aspect, apoi de prezenta umpluturilor bogate in mac si nuca si, desi arata atat de bine incat prima reactie este “Trebuie sa fie tare greu de facut!”, cozonacul acesta este pe atat de impresionant, pe cat este de usor de facut, chiar si de incepatori in ale aluaturilor dospite.

Tort de Craciun, cu rodie si kiwi

Stiam de ceva timp ca in tortul de Craciun voi include bobite de rodie, rosul lor stralucitor fiind cel care ma face mereu sa le asemui unor mici globulete; nu mai trebuia decat sa vad cu ce le combin, iar ideea mi-a venit atunci cand ii pregateam o salata de fructe lui Matei, in care mereu includ si kiwi ... un bradut verde plin de globulete rosii, inconjurat de biscuiti rulati care sa aminteasca de acadelele bastonas cu benzi rosii (in final, partea cu benzile rosii nu am putut-o pune in practica).
Din pacate, jeleul de kiwi nu s-a legat, ulterior am citit pe plicul foilor de gelatina cum acestea nu au efect asupra anumitor fructe, printre care si kiwi. Prin urmare a iesit un fel de sirop gros, al carui gust a completat foarte bine dulceata cremei de branza.

Chocolate crinkle cookie

Pentru venirea lui Mosu' am pregatit impreuna cu piticii prajituri, reeditand reteta de Chocolate crinkle cookie pregatita la inceputul lunii decembrie.
Pentru ca data trecuta nu am fost multumita de aspectul obtinut, de data aceasta am incercat o reteta propusa de Martha Stewart si am nimerit-o la fix. Din pacate, in ziua venirii Mosului am dormit pana tarziu, nu am mai avut timp sa coc biscuitii, asa ca i-am pregatit abia a doua zi, obtinand aceste frumoase fursecuri crocante, cu acelasi gust puternic de cacao ca si cele pregatite anterior, dar usor mai darze in consistenta.

Biscuiti cu ghimbir si scortisoara

La solicitarea piticoatei sefe, zilele acestea sunt in cautarea unei retete de turta dulce. Stiam ca nu o voi putea multumi curand, ea se asteapta sa primeasca acea turta dulce pe care a mancat-o in primavara la targul de Florii de la Muzeul Satului, asa ca mai am de cautat si incercat.
Pana una alta, am dat peste o reteta de biscuiti cu ghimbir (Gingerbread, la origini), am pregatit-o ieri dupa-masa si, de dimineata, abia am reusit sa pastrez cativa biscuiti pentru poze; s-au mancat foarte repede, inca de cand erau fierbinti, lucru care nu e de mirare, la cat sunt de fragezi, dulci si aromati.

Fursecuri de iarna (ovaz, seminte, portocala, miere, cuisoare)

Pornind de la indicatiile dintr-o carte cu retete sanatoase, pentru copii (The Children's Baking Book) am modificat putin in functie de ingredientele din dotare, binenteles, am obtinut cu totul altceva, dar rezultatul a fost cu mult peste asteptari: un fel de fursecuri crocante, cu aroma ametitoare de portocala si cuisoare, numai bune de mancat calde, dupa o bulgareala buna si un dat cu saniuta.
In plus, daca inlocuiesti untul cu margarina, obtii si o minunata reteta de post, potrivita ultimei saptamani de post, inainte de Craciun.

Linzer cookie (fara alune sau migdale)

Din ce am apucat sa imi dau seama studiind si comparand retete pentru aceste mici bijuterii, traditional, biscuitii Linzer au printre ingredientele aluatului si ceva alune sau migdale, dar am ales sa incerc intai o reteta simplificata: biscuiti vanilati si crocanti, uniti de un strat fin de gem.
Cum mezinul familiei a fost foarte incantat si priceput in a decupa biscuitii, sigur vom repeta curand experienta si atunci, daca ma paraseste lenea de a decoji migdale, vom incerca si reteta clasica. Pana atunci insa, ne vom delecta cu acesti micuti si delicati biscuitei, tare potriviti sarbatorilor de iarna.

Tort cu ciocolata (Amandina)

Petrecareti cum suntem, astazi am serbat doua evenimente: ziua lui B si a tatalui sau. Cu aceasta dubla ocazie am pregatit un tort inspirat de o prajitura care a fost mereu prezenta pe platourile de prajituri cumparate de la cofetarie cand eram mica: Amandina. Aceasta prajitura nu ma atragea niciodata cand eram in fata vitrinei, la cofetarie, alegand pentru mine invariabil altceva  (Ecler, Savarina sau orice avea frisca), dar, odata ce prajiturile erau servite, mereu pofteam si gustam putin din prajitura mamei (Amandina fiind preferata ei). Cum blatul tortului de saptamana trecuta (Tort spirala, cu visine din visinata) m-a dus cu gandul la cel de Amandina, cu prima ocazie, am incercat tortul Amandina, reteta de care blogosfera culinara este arhiplina. Binenteles, am modificat reteta putin, am mai taiat din cantitatea de zahar, din cea de sirop, dar, in final, fiecare lingurita a produs aceeasi explozie de dulce, sirop si ciocolata cremoasa, pe care mi-o aminteam din copilarie.

Fursecuri bulgarasi, cu branza, alune si stafide

Prevazatoare cum sunt, din vacanta de asta-vara m-am intors si cu 2 cutii zahar granulat, special achizitionate pentru decorarea prajiturilor de iarna. Ulterior, pe site-ul Laurei Adamache am descoperit cum acest tip de zahar poate fi pregatit in casa si, cu aceasta ocazie, am putut sa impartasesc si eu mai departe aceasta reteta; nu-mi place sa postez retete cu ingrediente greu de gasit la noi.
Fursecurile au iesit tare frumusele si gustoase. Nu pot sa descriu ce miros placut razbatea din cuptor spre finalul coacerii si cu cata nerabdare le-am scos de acolo. Prajiturelele acestea sunt moi si nu foarte dulci, iar pe alocuri te surprind, printr-o dulceata intensa si placuta,datorata prezentei stafidelor si zaharului crocant.

Fursecuri moi cu cacao, ninse cu zahar

Pentru orice copil, daca este decembrie inseamna ca a inceput oficial luna sarbatorilor de iarna.  De anul trecut am decis sa ne alaturam trendului si sa incepem pregatirile si decoratiunile mai devreme, de preferat dupa Sf. Nicolae, dar, odata ce au vazut decoratiuni prin oras, copiii au solicitat sa incepem de la finalul lui noiembrie. Cu greu am reusit sa aman pana acum, nefiind nevoie sa ii conving numai pe ei, dar si pe mine. :)
2 Decembrie ... primele fursecuri:  foarte moi in interior, usor crocante la exterior, cu un puternic gust de cacao, trimitand cu gandul la zilele reci de iarna, la mersul prin zapada ce scartaie sub picioare si, mai ales, la o cana cu ciocolata calda.

Trufe cu ricotta, nuci si biscuiti

Scenariul binecunoscut: aveam prin frigider o cutie ratacita de branza, gata sa expire. De data asta este vorba de o cutie de Ricotta, cumparata din curiozitatea de a vedea cum este aceasta branza italieneasca, despre care stiam ca este des folosita pentru deserturi. Cum nu am avut timp sa caut o reteta in care sa o inglobez, intentionam sa o folosesc intr-un tort cu branza, dar nu am avut chef de torturi in acest weekend. Acum e duminica seara, piticii vroiau "dulce", asa ca am luat cutia de branza sperand ca in interiorul capacului sa gasesc o reteta interesanta (produsele Granorolo au mereu o reteta inclusa pe eticheta).
Pornind de la reteta propusa de producator, "Crema Ricotta cu miere si rom", am ajuns la niste delicioase trufe cu nuca, mult mai sanatoase decat varianta cunoscuta, cu mult unt, dar la fel de cremoase si bune.
Sunt sigura ca voi reface de multe ori aceste mici bombonele ce se topesc in gura, deoarece copiii au fost foarte incantati de gust, dar mai ales de posibilitatea de a forma ei singuri micutele bilute.
In plus, de astazi pot adauga si Ricotta pe lista lactatelor italiene cu care surioara mea m-a imprietenit pe viata in aceasta vara, alaturi de Mascarpone, Mozzarella si Scamorza.

Fursecuri extra-large, cu nuca si ciocolata

De ceva timp, pitica mea imi tot solicita dulciuri care sa contina ciocolata, asa ca eu tot incerc sa o atrag catre ceva mai sanatos si de cele mai multe ori imi reuseste. Astazi, oricat am incercat sa o pacalesc, nu mi-a mai mers planul, asa ca am facut repede niste fursecuri clasic americane gen "chocolate chip cookie", inlocuind totusi o parte din ciocolata cu bucatele de nuca.
Piticii au fost incantati, binenteles, atat de ciocolata, cat si de dimensiunile usor exagerate ale fursecurilor, obtinute ca urmare a utilizarii unei linguri speciale de inghetata pentru dozarea alutului, care insa mi-am dat seama cam tarziu ca era prea mare (cam pe cand am vazut ca nu-mi ajunge aluatul decat pentru 12 bucati). Una peste alta, fursecurile au iesit extraordinare, moi in centru, crocante pe margine si extrem de gustoase, datorita infuziei locale de ciocolata si nuci coapte. Si cum piticii se gandesc deja la Craciun, Alex a spus ca trebuie sa ii facem si lui Mosu' o portie, dar tot dinastea mari, ca sa stea cat mai mult la noi. :)