Iubita mea a facut 6 ani si sunt cea mai mandra mamica de fetita! Pentru aceasta merita sa o sarbatorim cu tot fastul, iar un tort cu noile ei personaje preferate era imperativ necesar. :) In plus, as face orice sa-i intretin fascinatia pentru Rapunzel, fetita cu parul lung, doar datorita ei Alexutza nu mai vrea sa se tunda, iar eu o pot avea purtand codite. :D
Binenteles, tortul trebuia sa spuna o poveste, dar sa fie cat mai usor de realizat, eu fiind prea putin priceputa in tehnica modelarii fondantului. Noroc cu decupatoarele in forma de floricele si litere, care practic au creat tot farmecul rezultatului final. Din motivele aceleasi nepriceperi mentionate anterior, am ales sa cumpar figurine din plastic, astfel incat ele sa arate cat mai fidel cu realitatea cunoscuta de copii si sa poata fi folosite nestingherit si dupa taierea tortului.
Dupa ore de munca, prin cateva floricele pastelate, un rau serpuit,un turn simplist si usor chinuit, am oferit suportul dulce pentru Rapunzel, Flynn Rider zis Gheorghe Papagheorge, zis Ghita si calul ce se crede catel - Maximus, iar copiii s-au bucurat maxim de surpriza oferita si cu greu pastrata. Unde mai pui ca acest tort a fost foarte aproape de a nu fi realizat, caci dis de dimineata, cand cu greu ma urneam sa ma apuc de partea cu fondant, Alexandra a hotarat ca ea vrea sa isi decoreze singura tortul, cu decoratiunile din plastic pastrate de la toate torturile ei, de pe vremea cand mami nu isi prindea urechile in torturi tematice, acoperite cu fondant. Noroc cu Matei, care nu a apreciat ideile surioarei lui, si s-a pus pe un plans cu sughituri, ca el vrea tort facut de mami, ca "Alex nu stie sa faca torturi frumoase". :)
Pana la urma, am lasat lenea si neincrederea deoparte, mi-am suflecat manecile si m-am apucat de framantat, colorat, taiat si modelat, avand in plan a le oferi intai un tort surpriza, pe care apoi sa ii las sa il impunga cu toate cele dorite de Alex. Realitatea a facut ca ceea ce le-am prezentat sa ii fascineze indeajuns incat sa nu isi doreasca decat sa sufle in lumanari, din nou si din nou, apoi sa incerce sa subtilizeze cat mai mult fondant, desi eu le repet mereu ca fondantul este doar de decor si nu e bun de mancat. :D
Si-am incalecat pe-o sa, de Maximus binenteles, si v-am spus povestea asa!