miercuri, 22 mai 2013

Semiluna cu nuca


Din aceeasi categorie cu prajitura precedenta, "Semiluna cu nuca" ne-a indulcit copilaria, fiind una dintre acele prajituri rapide, nepretentioase, dar carei pufosenii si aroma nu ii poti rezista. Copil fiind ma incanta foarte tare si prin forma jucausa, in care am ales sa o prezint, la randu-mi, copiilor mei.


INGREDIENTE (tava mare cuptor 41x33):
9 oua
200g zahar
9 linguri ulei
coaja rasa de lamaie
220g faina pentru prajituri (sitata)

+150g nuca macinata
* Pentru o tava de 30x25 se folosesc cantitatile corespondente pt 5 oua.

PREPARARE:
Ca pentru orice pandispan, ouale se scot din timp din frigider, pentru a ajunge la temeperatura camerei. Pentru a grabi procesul, ouale pot fi scufundate in apa calda sau, in functie de anotimp, tinute pe calorifer.

Cand ating temperatura optima, ouale se separa, iar albusurile se bat spuma tare impreuna cu zaharul, timp de aproximativ 5 minute (in functie de puterea mixerului folosit). Trebuie obtinuta o spuma alba si batoasa, care nu cade de pe tel. Daca spuma isi pierde textura matasoasa si devine granuloasa inseamna ca a fost mixata prea mult.



Separat se razuieste coaja de la o lamaie bine spalata, folosindu-se o cantitate cat sa acopere fundul unei lingurite. Aceasta se pune peste galbenusurile frecate usor cu uleiul si esenta.
Galbenusurile se adauga peste albusurile spuma, in 3 transe, inglobandu-se in acestea cu ajutorul unei tel. Aluatul nu se amesteca prin rasturnare, ci trasand linii cu telul, perpendicular pe castron.


La final se adauga faina sitata, amestecand la fel ca la pasul anterior.
Aluatul se rastoarna in tava unsa si tapetata sau pe ai carei fund si pereti s-a fixat hartie de copt, apoi se niveleaza. Deasupra se presara nuca macinata fin.



Prajitura se coace la foc mediu, in cuptorul preincins, timp de 25 minute. Este gata cand suprafata ei se coloreaza usor, iar aluatul trece testul scobitorii.
Pentru a se raci mai rapid, daca s-a folosit hartie de copt, prajitura se scoate imediat din tava, apucand de colturile acesteia, apoi se asaza pe un grilaj.
Se presara cu zahar pudra cat timp prajitura este calda, dar se taie cand aceasta s-a racit complet, inainte de a fi consumata.
Pentru a obtine forma specifica de semiluna se foloseste un pahar cu gura mare sau un decupator rotund, cu care se preseaza 2 cate 2, cercuri in suprafata prajiturii. Cercul al doilea se decupeaza presand forma sa peste primul cerc, pornind intr-o parte de la jumatatea acestuia.Astfel, in urma a doua decupaje se obtin doua semilune plus zona de suprapunere a celor doua cercuri.

Prajitura neconsumata se pastreaza la frigider si se taie inainte de a fi servita, pentru a nu se usca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...