Painea din aceasta dimineata este facuta numai cu faina integrala si, desi nu are grasime in compozitie, ci numai ingrediente de baza (faina, drojdie, sare si apa), a iesit extrem de pufoasa, coaja este absolut delicioasa, pe scurt, iti vine sa o rupi toata, bucatica cu bucatica, si sa o mananci goala.
INGREDIENTE pentru 1 buc:
2 lingurite drojdie uscata
330ml apa calduta
460g faina integrala de grau
1 1/2 lingurite sare
40g seminte de in (SanoVita)
PREPARARE:
Drojdia se presara peste 110ml apa, se lasa deoparte 5 minute, apoi se amesteca pana la dizolvare.
Intre timp se siteaza faina, intr-un castron, se adauga sarea, se amesteca, iar in centru se formeaza o adancitura.
In acest loc se adauga drojdia dizolvata, se trage peste ea putina faina ce se amesteca foarte usor cu o lingura de lemn (sa nu se darame malurile de faina), apoi castronul se acopera si se mai lasa deoparte, pentru 20 de minute.
Continutul castronului se amesteca, apoi se framanta, adaugand din timp in timp mici cantitati de apa (aproximativ 220ml), pana se obtine o bila de aluat .
Acesta se transfera intr-un castron curat si se lasa sa creasca, acoperit cu un prosop de bucatarie, timp de 2 ore.
Aluatul crescut se ia din castron si se transfera pe masa infainata, si se framanta, adaugand din cand in cand seminte de in.
Aluatul se lasa pe masa sau se repune in castron, sa se odihneasca 10 minute.
Cand s-au incorporat toate semintele, aluatul se intinde cu mana, prin presare, pana se obtine o foaie dreptunghiulara, de 1.5cm grosime.
Aceasta se ruleaza, se preseaza zona de suprapunere a marginii peste rulou, apoi se asaza in tava (25x10x7cm) unsa cu ulei, cu zona de suprapunere in jos.
Tava se acopera, iar aluatul se mai lasa 30 de minute la crescut sau pana cand depaseste usor marginea tavii.
Se unge cu apa si se coace 20 de minute la foc mare si inca15-20 minute la foc mediu.
Cand este gata, se scoate din cuptor si se unge imediat cu ulei (eu am uitat partea cu unsul).
Se transfera pe un grilaj si se lasa la racit.
Painea se taie cu un cutit cu lama zimtata si se pastreaza intr-o punga textila sau infasurata intr-un prosop de bumbac.
te cred si eu ca a fost delicioasaaaaaaa!!!!nimik nu se compara cu aroma si gustul unei paini facute in casa
RăspundețiȘtergereMaine va prezint "paine alba, cu lapte". Sper sa si iasa, sa nu ii fac degeaba reclama. Pupici.
RăspundețiȘtergereIndraznesc sa-ti impartasesc din experienta mea sau din ce mai citesc eu pe bloguri culinare: Incearca sa faci paine cu maia, fara drojdie, sa vezi ce diferenta.
RăspundețiȘtergereIti recomand cateva site-uri de unde poti citi despre maia: http://www.reteteveggie.com/2013/02/14/bread-management-cum-sa-nu-mai-cumperi-paine-din-comert/, http://deabrutaria.wordpress.com/,pare putin complicat, dar dupa ce realizezi prima maia, restul devine o rutina.
De asemenea, incearca sa achizitionezi o piatra pentru cuptor, o poti folosi si pentru pizza, gustul e acela de copt "pe vatra", foarte foarte bun. Si din ce am citit eu, pentru o crusta crocanta si o paine moale in interior, se pun cateva cuburi de gheata in cuptor, intr-un bol, sub paine, imediat ce am introdus painea la copt. Vaporii formati ajuta la formarea unei cruste crocante si painea este rumena, cu un miez pufos. Numai bine.
Daniela, iti multumesc pentru sugestii, sunt binevenite. Despre painea cu maia am citit, dar nu am ajuns sa o incerc. La noi in familie nu se consuma prea multa paine, iar cand ajung sa o prepar o fac in urma unei decizii de moment, iar atunci drojdia este mai la indemana decat maiaua. Ce-i drept aspectul painii cu maia, in special coaja si gaurelele din miez mi-au lasat de multe ori gura apa si m-au facut sa-mi propun sa o incerc. Ii vine si ei randul.
ȘtergereDe cand m-am apucat sa prepar paine in casa am citit cateva carti despre asta si am regasit acolo sfaturile mentionate de tine, pe cel cu gheata chiar l-am aplicat. Ai idee de unde pot achizitiona o piatra pentru cuptor? O sa caut info si pe linkurile oferite de tine, pe care recunosc ca nu le stiam.
Merci frumos si iti multumesc inca o data pentru info.
Pupici