Am ales un tort usor, racoritor, cu un design copilaresc si vesel, usor de realizat si foarte de efect.
INGREDIENTE BLAT (26cm):
6 oua
100g zahar
un praf de sare
120g faina (sitata)
1 lingurita praf de copt
3 linguri apa calda
3 linguri ulei
JELEU:
500g capsuni curatate
100g zahar pudra
1/2 lingurita esenta de vanilie
8 foi de gelatina (1 plic +1/3)
SIROP:
150ml apa
70g zahar
1/2 lingurita esenta de vanilie
CREMA:
500g crema de branza
300g iaurt simplu
1 lingurita esenta de vanilie
2 plicuri gelatina granule
400g frisca
ORNAT:
300g frisca lichida
100g zahar pudra
1/2 lingurita esenta de vanilie
+ bomboane colorate, gen M&M
PREPARARE:
Pentru blat, ouale intregi (ajunse la temperatura camerei) se bat impreuna cu zaharul si sarea, timp de10 minute, pana cand se obtine o spuma pufoasa.
Separat, se cerne faina, se amesteca praful de copt, apoi se incorporeaza in compozitia anterioara, amestecand cu telul, prin miscari circulare, de sus in jos.
La final se adauga apa calda si uleiul, lingura cu lingura.
Compozitia se toarna intr-o forma de tort (26cm), pregatita anterior ca AICI, apoi se coace 20min, in cuptorul preincins, la foc mediu spre mic.
Cand s-a copt si a trecut "testul scobitorii", se lasa 5 minute la racit in forma, apoi se indeparteaza usor inelul acesteia si blatul se taie in trei, pe orizontala.
Cat timp blatul se raceste, se spala, se curata si apoi se paseaza capsunile pentru jeleu.
Piureul de capsuni se amesteca impreuna cu zaharul pudra, se imparte in jumatate si prima parte se muta pe aragaz la foc mic, pana la topirea zaharului.
Jumatate din foile de gelatina se asaza intr-un castron cu apa rece, unde se tin maxim 5 minute, pentru a se hidrata, moment in care se scot, se storc in mana si se pun in piureul cald, impreuna cu esenta de vanilie.
Siropul pentru jeleu se asaza in baie de apa rece, pana devine caldut.
Cat timp jeleul se raceste, se pregateste blatul pentru montare.
Se ia partea de blat de deasupra, se intoarce cu partea netaiata (cea care a fost deasupra) in jos si se asaza pe platoul de servire. Deoarece acesta este blatul de la baza, am ales sa nu il insiropez, pentru a fi mai usor de manipulat dupa taiere.
Peste blat se imprastie jeleul obtinut din jumatate de capsuni, apoi se introduce in congelator, pentru 20 de minute.
In acest timp se pregateste crema de branza, amestecand, in prima faza, branza cu iaurtul, zaharul si esenta.
Gelatina se tine 5 min in 180ml lichid rece (sirop din compot, completat la nevoie cu apa) pentru a se umfla.
Cand gelatina s-a hidratat se transfera pe aragaz, la foc foarte mic, amestecand pana devine un lichid clar.
Se toarna fierbinte, in fir subtire in compozitia cu branza, amestecand continuu.
Frisca rece se bate 1 min la viteza mare, apoi se continua mixarea inca 1 min sau pana cand capata consistenta. La nevoie se foloseste un plic de intaritor de frisca.
Frisca batuta se adauga in crema obtinuta anterior si se amesteca bine.
Crema se cantareste, se dau deoparte 300-400g, iar restul se imparte in doua, una dintre jumtati fiind apoi intinsa peste primul strat de jeleu.
Deasupra se asaza blatul 2 (cel de la mijloc) si se insiropeaza cu jumatate din lichidul obtinut prin fierberea apei cu zahar si esenta, timp de 2-3 minute.
Odata montat si cel de-al doilea blat, tortul se introduce in frigider, pana se pregateste cea de-a doua cantitate de jeleu.
Cand jeleul este gata racit se intinde peste blatul 2, urmat de crema de branza, al treilea blat insiropat (cel de dedesubt, asezat cu partea coapta in sus) si, in final, cele 300-400g crema.
Tortul se introduce in frigider, unde se lasa cel putin 6 ore. Cand crema si jeleul sunt inchegate, se trece un cutit cu lama subtire de jur imprejurul tortului, perfect perpendicular, pentru a-l desprinde de inelul formei.
Inainte de a fi servit, tortul se imbraca in frisca batuta cu zahar pudra si esenta, apoi se orneaza cu bombonele. Este indicat ca ornarea cu bombonele sa fie facuta cu putin timp inainte de servire, deoarece, din cauza umezelii din frigider sau a caldurii din aer, acestea se vor topi, iar culoarea stratului exterior va pata frisca.
O minunatie ca si restul retetelor tale de pana acum Ruxi,inca un tort trecut pe lista pentru gargarita mea :) si pentru noi bineinteles :D ca si noi suntem copiii cuiva,nu?! ;) La multi ani de pentru ziua copiilor,micutilor tai; si voua bineinteles ;) ,cum am spus si mai sus si voi sunteti copiii cuiva!Pupici!!!
RăspundețiȘtergereAi dreptate, intr-o masura sau alta, 1 iunie este ziua tuturor si merita sa o sarbatorim cum se cuvine. La fel cum se intampla cu toate sarbatorile, adult fiind, odata ce ai copii, le percepi cu mult mai multa intensitate, prin prisma lor, dragii de ei.
ȘtergereLa multi ani si voua si sa va bucurati de toate!
este superb!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergeredar bombonelele de carfe sunt?sunt multi colore?cum se numesc>?sau tot de la orlando's?
RăspundețiȘtergereBombonelele le-am luat de la un magazin discount (Plus, Lidl, nu mai stiu exact care). Sunt bomboane, nu decoratiuni, putin mai mici decat M&M, multicolore si umplute cu ciocolata.
ȘtergerePupici
Ce marca folositi pentru crema de branza?
RăspundețiȘtergereIn ultima perioada folosesc branza mascarpone de la Lidl, la care raportul calitate/pret este optim.
ȘtergereO zi buna si va multumesc pentru vizita.