luni, 14 noiembrie 2016

Prajitura cu mere si gem (de post)

Cand faci o varietate mare de prajituri pentru o aniversare, iar prajitura de post este cea care se termina prima, sti ca este o reteta buna, pe care merita sa o impartasesti si altora.
Aliona, reteta aceasta este pentru tine! Sa iti fie de folos si sa va incante cu aroma si textura sa frageda.


sâmbătă, 29 octombrie 2016

Saratele cu telemea sau cascaval

Am incercat mai multe retete de saratele, iar aceasta mi se pare cea mai usoara si convenabila. In plus, sunt atat de bune, incat nu este prietena care sa le fi incercat si sa nu-mi fi cerut reteta. Acesta din urma este si motivul pentru care revin din nou pe blog ;).


miercuri, 5 octombrie 2016

Chec pandispan

Aceasta este una din retetele la care am apelat cel mai des in ultimii doi ani, atunci cand eram in cautarea unui desert usor si rapid, a unei gustari pentru scoala, a unui dulce de luat pe drum in concediu sau a unei solutii pentru consumul multelor oua din frigider. Desi 2 checuri sunt destul de mari, rar apuca sa nu fie epuizate in 2 zile, iar de fiecare data cand au fost gustate prima oara de cineva remarcile au fost mereu aceleasi "Cum il faci? mie nu imi iese niciodata asa bun."
Prin urmare, va prezint mai jos secretele checului pandispan - arome folosite din belsug si oua la temperatura optima - reteta finala la care am ajuns dupa mai multe experimente, pornind de la reteta clasica de blat pandispan folosita la torturi.

miercuri, 30 aprilie 2014

Crema de zahar ars

Una din prajiturile cu numar redus de ingrediente, dar cu un gust special, ce poate fi regasita in bucatariile obisnuite, dar si in cele ale marilor restaurante. Ceea ce face o "crema de zahar" reusita este textura, care trebuie sa fie fina si fara aspect branzit.
In rest, acest desert nu are cum sa iasa altfel decat delicios, secretul unei "creme de zahar" ca la carte fiind descris in modul de preparare.


Prajitura Tosca

De Pastele acesta, chinuita de o imensa lene, nu am pregatit nimic dulce familiei. Da, stiu, urat, am creat niste standarde si acum m-am lasat pe tanjeala, mi s-a spus, mi s-a batut subtil obrazul, iar eu ... nimic, da' nimic!
In a doua zi de Paste am mers in vizita la bunicii sotului, la tara, noi sa ne bucuram de compania lor, piticii sa chinuie animalele din ograda si sa fie rasfatatii tuturor. Acolo ne-am intalnit, binenteles, am mancat, ca doar ce sa facem de Paste, iar ca desert, pe langa pasca si cozonaci, am fost rasfatati de verisoara lui B cu o minunat pregatita prajitura Tosca. Era perfecta: blatul pufos si usor umed, crema galbioara si aromata, iar biscuitele glazurat cu cioco de deasupra acompania surprinzator de bine straturile de sub el. Singurul cusur al ei a fost ca nu a fost mai multa :( Ce-i drept, noi eram multi la masa, iar bunul simt m-a indemnat sa ma limitez la o singura bucata, desi dracusorul de pe umarul opus imi soptea obsedant "Haaaaai, mai ia o bucata!"
A doua zi, nu e greu de banuit ce-am facut; binenteles, prajitura Tosca, sub indicatiile Cristinei, verisoara cea priceputa. :*
Daca nu ati pregatit-o pana acum, aflati ca nu e grea si merita incercata, gustul sau fiind minunat!



luni, 17 februarie 2014

Prajitura rapida cu gem de prune

Am solicitat reteta acestei prajituri de la mama sotului meu deoarece, dupa ce-am gustat-o, cu totii am fost cuceriti de gustul sau si am vrut sa o am la indemana ori de cate ori ni se mai face pofta. In plus, eu am fost cu atat mai interesata cu cat nu ma asteptam ca dintr-o reteta ce contine ulei si nu unt sa rezulte o prajitura atat de frageda. Initial chiar mi-am exprimat nelamurirea de ce se numeste prajitura in loc de tarta, dar apoi am gustat si textura perceputa m-a facut sa imi recunosc greseala. :)
Va recomand aceasta reteta pentru clipele cand nevoia de dulce este urgenta, iar camara va este de ajutor, adapostind un borcan cu gem de prune.

miercuri, 5 februarie 2014

Fursecuri cu unt

In continua mea incercare de a obtine gustul dulciurilor din comert folosind ingrediente naturale, de a limita astfel aportul de conservanti si alte belele in alimentatia familiei am ajuns la delicioasele fursecuri cu unt ... sau or fi biscuiti?! Inca nu am reusit sa determin ce-i face pe biscuiti sa fie biscuiti si pe fursecuri fursecuri, cel putin in felul in care sunt ei denumiti in comert. Hmmm, daca e sa apelez la DEX-ul nostru cel de toate zilele, distinctia e clara, fursecurile sunt din aluaturi fragede, iar biscuitii sunt mai deshidratati; prin urmare, cantitatea mare de unt din compozitia desertului de astazi il clasifica fara doar sau poate in categoria fursecurilor.
Daca doriti sa obtineti o gama mai variata, puteti adauga bucatele de nuca, ciocolata, stafide, dar, va rog, aveti incredere cand va spun "nu adaugati nicio esenta aromata", gustul de unt este cel care ofera savoare acestor fursecuri.


marți, 21 ianuarie 2014

Paine neframantata

Blogosfera culinara este plina de retete de paine neframantata, alternativa rapida si usoara a painii preparate in casa, care pe multi i-a convins ca a pregati paine nu este greu, iar rezultatul este plin de recompense.
Dintre toate aceste variante, pentru ocaziile in care familia noastra are nevoie urgenta de paine, am ales reteta aceasta deoarece este optiunea cea mai comoda: aluatul nu este deloc atins cu mana, se murdaresc doar doua vase (cel in care amestecam si cel in care coacem), iar masa nu trebuie infainata pentru framantare. In plus, pentru reducerea timpului de dospire, se poate incalzi suplimentar bucataria, prin aprinderea cuptorului si asezarea castronului cu aluat pe aragaz.


Cornulete cu rahat, din aluat cu untura

Zilele acestea am observat pe blog un mare interes pentru "Fursecurile cu untura" pe care le-am prezentat anul trecut si astfel mi-am adus aminte de placuta si inegalabila lor fragezime, dar si de faptul ca inca mai am din ingredientul acesta special, portionat si congelat in pungulite individuale.
Acestea au fost cele mai bune cornulete pe care le-am mancat, avand ocazia sa le compar direct cu unele primite cadou in aceeasi zi, dar pregatite cu unt si amoniac. Cele cu untura sunt moi, se rup bucatele cand musti din ele, deloc uscate si, un lucru pe care pun pret, nu contin zahar in aluat, dulceata fiind asigurata numai de umplutura si glazura din zahar vanilat. Minunate si gata in numai 40 de minute!


Prajitura Battenberg (Domino), cu cacao

Prajitura Battenberg este o provocare a maiestriei, ce necesita tehnica, timp si rabdare, ce odata intalnita incanta simturile si ofera rasfatpapilelor gustative.
Pentru aceasta reteta am decis sa fac un pic de bricolaj si sa folosesc o singura tava pentru ambele tipuri de blat, fiind astfel necesara o singura coacere. Cine nu are chef de bricolat poate folosi doua tavi de chec, din cele late, nu cele subtiri care se foloseau cand eram mici.


sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Prajitura napolitana cu nuca si caramel


Una dintre prajiturile copilariei, pe care o asociez perioadei Craciunului, acea perioada din an in care mama aloca mai mult timp prajituritului si cand nuca nu lipsea din camara.
Daca va apucati sa o pregatiti puteti fi siguri ca nu va rezista pana a doua zi decat printr-un puternic exercitiu de vointa, deoarece nuca prajita si caramelul ofera acestei prajituri o savoare irezistibila dupa care simturile vor pofti continuu.

luni, 9 decembrie 2013

Turta dulce, in forme decupate

Dupa ce anul trecut am descoperit turtitele glazurate m-am lansat in cautarea unei retete la fel de mutumitoare pentru turta dulce in forme decupate.
Reteta am gasit-o, turta dulce s-a umflat frumos si este numai buna de decorat. Totusi am ales sa renunt la variantele clasice de decoratiuni in rosu si alb, realizate prin adaos de zahar si colorant, pentru cele obtinute prin presare cu diverse forme, iar efectul este la fel de atragator.



marți, 3 decembrie 2013

Cozonac "Steaua Craciunului"

Cred ca toti cei care avem cont pe Facebook am intalnit zilele acestea, macar o data, imaginea painii cu Nutella, mestesugit compusa astfel incat sa semene cu o stea. Eu am fost de-a dreptul fascinata de idee si tare nerabdatoare sa o incerc, ceea ce am si facut weekendul acesta, pornind de la reteta de cozonac a familiei.
Steluta mea a iesit tare frumoasa, chiar daca are un mic defect si razele nu au iesit perfecte. Secretul este ca odata ce te-ai apucat de rasucit bucatile de aluat sa nu te opresti pana nu termini, altfel risti sa pierzi sirul. La mine nu a fost posibil, la pasul 7 din 16 am fost intrerupta de unul din pitici si mi-am pierdut toata concentrarea, iar steluta si-a pierdut simetria.


luni, 25 noiembrie 2013

Tort "Castel din ciocolata"

V-am spus deja ca sunt topita dupa torturile pentru copii, dar cele ce nu necesita instrumente speciale si pot fi compuse de orice mamica sunt febletea mea. Petrec destul de mult timp pe internet cautand idei si pastrandu-le in calculator, iar acest tort castel chiar nu merita ratat, mai ales cand am bucuria de a fi mamica unui baietel interesat de povesti si castele.
Ideea tortului este geniala si pornind de la ea fiecare poate concepe o gramada de variante, mai mult sau mai putin colorate, dar invariabil dulci. Noi am ramas cu o gramada de bucatele de ciocolata, din care servim zilnic cateva, iar restul planuiesc sa le includ intr-o noua crema sau in niste delicioase fursecuri cu ciocolata. 
Porniti de la un tort patrat (eu am optat pentru Tortul patrat, cu cacao si rom), dati o raita prin magazine si vedeti ce mai puteti folosi pentru decorare, apoi puneti-va imaginatia la treaba! Indiferent de rezultat, cei mici vor fi incantati, iar cei mari impresionati. :)


luni, 28 octombrie 2013

Tort Diplomat, cu crema din oua si frisca

A fost o vreme cand am desconsiderat total acest tort, pentru mine era acel desert insipid, pe care toate cofetariile il serveau si din care nu ma alegeam cu nicio senzatie speciala. Lucrurile insa s-au schimbat radicat odata ce l-am pregatit in casa, urmand pasii retetei din cartea de bucate a doamnei Jurcovan, la care apelez de fiecare data cand caut un dulce clasic.
Desi in amintirea mea tortul Diplomat era alb cu mici pete de culoare, conferite de diverse fructe aruncate gramada in crema, am avut surpriza sa descopar cum Diplomatul autentic este galbui, culoare ce este cu atat mai intensa cu cat ouale folosite in compozitie sunt provenite de la gaini de tara sau hranite Bio. Si uite asa, am avut ocazia sa imi incant familia, chiar si pe cei mai reticenti membrii (a se citi "mari iubitori ai ciocolatei") cu un Diplomat extrem de aerat si fin.
Dupa experienta degustarii acestui desert, pot declara cu maxima sinceritate aceasta nou descoperita crema ca pe un rasfat al simturilor, ce confera conceptului de tort Diplomat recunoasterea meritata.


joi, 12 septembrie 2013

Tort cu nuca, in blat si crema

Va prezint un tort incantator, dupa o reteta a unei bune prietene de familie, pe care, copil fiind, l-am adorat. Binenteles, am fost extatica sa descopar reteta in caietul de retete al mamei, sub denumirea simpla "Tort cu nuca, Craita" si apoi sa il refac purtand speranta ca voi obtine acel tort minunat cu blat de nuca, fara faina si crema cu nuca si unt.
Va promit un tort special, de care nu va veti satura prea usor! Nu uitati, toamna este anotimpul propice pentru acest gen de desert ... zile racoroase si nuci proaspete :)


vineri, 2 august 2013

Tort mov, cu mure

Aveam aceasta crema in minte pentru biscuitii cu unt si lamaie pregatiti anterior, dar cum planul cu acestia s-a modificat, crema si-a gasit foarte bine locul in acest tort special, mai ales prin culoarea sa. Deoarece murele nu au un gust foarte pregnant am sitit nevoia sa aromez tortul si cu putina lamaie, care a subliniat reusit aroma delicata a acestora, conferind totodata un plus de racoare, binevenita in aceste zile toride.


marți, 30 iulie 2013

Fursecuri cu unt si lamaie

Suntem in plin sezon al murelor, asa ca intentionam a pregatesc niste fursecuri cu crema, dar, ca si in alte dati, crema nu a mai apucat sa atinga fursecurile, abia avand timp sa fac pozele.Desi combinatia de lamaie cu mure este una foarte inspirata, va trebui sa astepte o tura viitoare ... de data asta ne-am sadisfacut nevoia de dulce doar cu aceste fursecuri fragede si placut aromate.


joi, 18 iulie 2013

Tort "minge de fotbal"

Nu sunt o fana a fotbalului, dar au fost meciuri pe care le-am urmarit integral, numai pentru ca astfel puteam petrece timp alaturi de tatal meu; acele momente petrecute astfel au fost cele care au deschis adeseori un canal de comunicare tata-fiica, discutiile din fata televizorului ajungand sa paraseasca sfera microbista si sa ajute la intarirea relatiei noastre speciale.
In amintirea acelor clipe, tortul oferit tatalui meu pentru aniversarea de anul acesta a infatisat o minge de fotbal, iar imaginea sa cand si-a descoperit cadoul dulce va ramane de acum incolo in galeria celor mai dragi amintiri ale mele.


Procedeul de obtinere a designului special a necesitat putin mai multa munca si atentie decat un tort clasic, dar a meritat, binenteles. Pentru interior am ales mult iubita crema de branza, pe care, pentru a pastra aceleasi tonuri de maro si bej de la exterior, am asezonat-o cu bucatele de ciocolata si ananas.

miercuri, 26 iunie 2013

Cremsnit / cremes / crempita

In familia mea este stiut drept "cremsnit", dar l-am intalnit si sub numele de"cremes" sau "crempita", in functie de zona tarii. La origini insa, "krem pita" provine din Iugoslavia, iar traducerea denumirii subliniaza caracteristica principala a desertului: "placinta cu crema".
Zilele trecute eram in plimbare pe la Ikea si cum nu puteam sa ies pe usa magazinului fara sa DIY un hotdog, am ajuns sa poftesc si la o bucata de cremsnit mare de la Casa Antonia. L-am luat, l-am degustat cu bagare de seama, i-am identificat structura si ingredientele, apoi, am realizat ca tocmai mi s-a rezolvat dilema compozitiei tortului pentru aniversarea mamei mele ... tort cremsnit! Sau a fost prajitura? Nu prea stiu unde sa-l categorisesc, dar esenta este aceeasi: desert cremos, imposibil de mancat delicat si elegant, folosindu-te de lingurita :) Pe langa calitatile gustative, cremsnitul este usor si rapid de pregatit, necesitand un timp minim de preparare termica, atribut extrem de important in zilele acestea caniculare.

La multi ani, mami! Ma bucur ca ai fost incantata de tortul surpriza din acest an si ca alegerea mea ti-a fost pe plac. <3


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...