Pana nu demult, dulcele meu preferat de Craciun era cozonacul, caruia, de un an doi, i s-a alaturat turta dulce. Schimbarea a survenit dupa ce am mancat niste turta dulce buna de tot, dinacelea in forme, glazurate pe dos si cu bombonele deasupra, o bunatate! De atunci, in apropierea Craciunului, gandul meu zboara la pungile acelea mari, pline cu minunatii aromate, glazurate in culori, care iti fura ochiul.
Anul trecut eram cat pe ce sa imi infig mainile intr-o astfel de punga, cand mi-am adus aminte ca, la vederea ei, copiii vor face la fel si asta nu e bine. Chiar daca la mine nu aplic mereu aceeasi regula, pe ei incerc sa ii tin departe de dulciurile din comert, cat de mult mai pot, asa ca am pornit in cautarea retetei care sa copieze cat mai bine gustul dorit. Astfel, in vederea proiectului meu ambitios, am tot citit ingredientele de pe toate pungile cu turta dulce pe care mi-au cazut ochii, am studiat retetele de pe net, pana cand am aflat ca secretul sta in folosirea bicarbonatului de amoniu si a mixului de condimente.
Rezultatul este uimitor, copiii nu se mai satura de turta mea dulce si ii atribuie numai calificative de la excelent in sus, concretizate in "Mami, turta asta dulce e mult mai buna decat cea din parc!" Yey, for mami!
