Turta dulce glazurata

Pana nu demult, dulcele meu preferat de Craciun era cozonacul, caruia, de un an doi, i s-a alaturat turta dulce. Schimbarea a survenit dupa ce am mancat niste turta dulce buna de tot, dinacelea in forme, glazurate pe dos si cu bombonele deasupra, o bunatate! De atunci, in apropierea Craciunului, gandul meu zboara la pungile acelea mari, pline cu minunatii aromate, glazurate in culori, care iti fura ochiul.
Anul trecut eram cat pe ce sa imi infig mainile intr-o astfel de punga, cand mi-am adus aminte ca, la vederea ei, copiii vor face la fel si asta nu e bine. Chiar daca la mine nu aplic mereu aceeasi regula, pe ei incerc sa ii tin departe de dulciurile din comert, cat de mult mai pot, asa ca am pornit in cautarea retetei care sa copieze cat mai bine gustul dorit. Astfel, in vederea proiectului meu ambitios, am tot citit ingredientele de pe toate pungile cu turta dulce pe care mi-au cazut ochii, am studiat retetele de pe net, pana cand am aflat ca secretul sta in folosirea bicarbonatului de amoniu si a mixului de condimente.
Rezultatul este uimitor, copiii nu se mai satura de turta mea dulce si ii atribuie numai calificative de la excelent in sus, concretizate in "Mami, turta asta dulce e mult mai buna decat cea din parc!" Yey, for mami!

Turnulete cu crema de branza

Zilele trecute am avut prajitura cu foi, dar eu am defapt vroiam o prajitura in straturi, asa cum imi place mie, cu pandispan si multa crema. Pandispanul si crema de branza sunt frecvent prezente in retetele mele, dar glazura cu cacao si decoratiunile crocante au improspatat prajitura, contribuind in foarte mare masura la reusita ei.
Asa cum intentionam, aceasta este o prajitura usoara, care, datorita consistentei solide a cremei de branza, nu necesita a petrece mult timp la frigider, fiind astfel solutia ideala pentru un desert rapid si de efect.

Desert cu ciocolata si migdale

Bogdan, ieri: "Faci tort de care vreau eu?"
Eu: "Nu, nu fac amandina decat saptamana viitoare, ti-am tot spus." (eram bitchy, ma suparase de dimineata :p)
El: "Nu amandina, dinala la care ti-am lasat o carte dinaia de-a ta, deschisa."
Eu: "Ce carte?"
Si imi arata ca, intr-adevar, lasase deschis un numar din "Delicii in bucatarie" de la Adevarul, lucru pe care eu nu l-as fi observat in veci, ca fiind un apropo catre mine, deoarece am mereu carti cu retete lasate deschise, pe care copiii le rasfoiesc cum le vine.
Eu: "Pai asta nu e tort, nu are crema; esti sigur ca il vrei pe asta?"
El, ca un copil in fata galantarului unei cofetarii: "Daaaaa, il vreau pe asta, pe asta. Mi-l faaaaci?"

Si l-am facut. Nu e chiar tort, e mai mult un chec, dar dintr-un blat mai aerat si nu asa uscat, cu muuuulta ciocolata, imbracat in ciocolata ... aduce mai mult a prajitura. Nu are gusturi rele sotiorul meu, l-am savurat cu totii cu mare placere si fara resentimente, chiar daca am bagat o gramada de ciocolata in el (vreo 3 bucati).

Pseudo-napolitane glazurate

Din nou fac dulciuri in functie de ce imi expira prin casa :) De data aceasta, ingredientele principale au fost untul si doua foi de napolitana, rupte ca vai de ele, pe care nu le-am mai putut suprapune, asa ca le-am zdrobit, amestecat si glazurat.
A iesit un fel de prajituro-napolitana, in care gustul napolitanelor si cel de cacao se impletesc armonios, intr-o textura neasteptata.

Prajitura Napoleon, cu crema fina de ciocolata alba

Au trecut luni de cand mi-am propus sa fac primul meu cremsnit, dar ma temeam prea tare de prepararea cremei de lapte, asa ca il tot amanam. La un moment dat, am cumparat si foile, dar si ele au stat ceva timp neatinse in camara. Apoi, fara sa realizez despre ce este vorba, am si pregatit mult temuta crema, pentru un alt preparat.
Ieri, in timp ce eram intr-un mare blocaj si nu ma hotaram ce sa pregatesc, intru in camara, ma uit la rafturi precum matza in calendar si imi pica ochii pe foile de cremsnit, apoi pe termenul de expirare ... hait, expirau in februarie 2012. :D Hotararea era luata: cremsnit sa fie!
Hmmm! Cremsnit? Mmm, mai bine sa fie sub forma de prajitura Napoleon, adica ceva similar, dar cu o crema mai speciala, pe care o gasisem eu demuuuult intr-o carte, si glazurata cu roz, asa cum am vazut candva pe undeva.
Si au iesit niste bijuterii de prajituri, cu o crema fina ca niciuna de pana acum, de consistenta nuga-ului moale, dar mai cremoasa, plus putina apa de trandafiri (regasita tot in timpul periplului prin camara). Este clar cea mai girly-girly prajitura ... ever!

Biscuiti inimioare

Pentru acea sarbatoare care prinde radacini din ce in ce mai puternice pe taramurile noastre, copiii au format si decorat inimioare dulci, iar mami mai mult a stat si a supravegheat consumul de zahar pe gura de pitic. S-au distrat, au incercat sa deguste din toate (zahar, aluat, glazura, bombonele), paziti din umbra de ochiul din ceafa al lui mami, pe care inca nu sunt foarte convinsi ca nu il am, iar eu continui sa-i tin sub control cu aceasta poveste. :))
Piticii au fost foarte mirati sa vada ca am folosit glazura si foarte reticenti atunci cand le-am dat voie sa o si manance. De ce? Inca sunt dispusi sa inteleaga si sa respecte faptul ca alimentele colorate nu sunt sanatoase. Totusi,  i-am lasat linistita sa manance biscuitii glazurati, deoarece frumoasa culoare rozalie provine dintr-o simpla lingura de compot de visine. :D
Sa fiti iubiti!