Piscoturile sunt primele dulciuri cumparate cu care le-am facut cunostinta piticilor cand erau miticuti si au avut o perioada lunga cand savurau cate unul pe zi. Era pe vremea cand nu bucataream deloc, iar gatitul de orice fel era numai din nevoie si o adevarata corvoada. Din fericire intre timp am capatat destula experienta cat sa le pot pregati eu insumi acest mic desert pufos si aromat.
INGREDIENTE pentru 4 tavi (60 buc):
6 oua medii
130g zahar
2 plicuri zahar vanilat
120g faina pentru prajituri
+ zahar pudra
PREPARARE:
Ouale se scot din frigider si se pastreaza la temperatura camerei timp de cateva ore, ca pentru pandispan.
Cand coaja nu se mai simte deloc rece, albusurile se despart de galbenusuri si se bat spuma tare, ca pentru bezele, impreuna cu 130g zahar.
5 dintre galbenusuri se mixeaza impreuna cu zaharul vanilat, pana cand se albesc, iar zaharul se topeste. Al saselea galbenus se pastreaza pentru alte preparate.
Galbenusurile se incorporeaza in albusuri, in doua transe, amestecand usor cu telul.
Faina se cerne de doua ori, apoi se adauga in compozitie, amestecand in continuare cu telul, pana la incorporare. Atentie la eventuala faina ramasa pe fundul recipientului.
Compozitia obtinuta va fi extrem de spumoasa si aerata. Aceasta se pune intr-un pos si cu el se spriteaza forme in tava acoperita cu hartie de copt. Se pot face linii, cercuri sau, pentru apropiata sarbatoare a indragostitilor, inimioare.
Inainte de a fi introdus in cuptorul preincalzit, aluatul se presara cu zahar pudra (din sita) de doua ori, incercand a concentra zaharul peste piscoturi si cat mai putin in tava (spre finalul coacerii, zaharul se va carameliza).
Piscoturile se coc la foc mare, pe cel mai de sus nivel al cuptorului, timp de 8-10 minute.
Din 4 tavi, prima aproape am carbonizat-o, fiind introdusa la mijlocul cuptorului, la a doua am incercat sa reduc focul, iar piscoturile nu au crescut destul, abia la ultima tava am reusit sa obtin piscoturile perfecte, coapte la foc mare, in partea de sus a cuptorului.
Totodata am incercat si varianta piscoturilor nepudrate inainte de a fi coapte si nu am fost multumita de rezultat, deoarece piscoturile nu au format crusta crocanta specifica si dupa racire au ramas foarte lipicioase. Am incercat sa le pudrez cu zahar la diferiti timp de la scoaterea din cuptor, dau zaharul ori nu a aderat la ele, ori s-a topit.
Diferenta rezultata: piscotul din stanga a fost pudrat cu zahar inainte de coacere, cele din jurul sau nu.
Cand incep sa se coloreze pe margini, piscoturile se scot si se transfera pe un grilaj, pentru a se raci.
Compozitia ramasa dupa spritarea primei tavi de piscoturi isi schimba textura, dar nu afecteaza reusita urmatoarelor tavi cu piscoturi.
Arata ibine si sincer sunt sigura ca sunt mai gustoase ca cele din comert.
RăspundețiȘtergereSunt mai pufoase si se simte puternic gustul de ou, iar daca e sa judeci dupa cele numai 3 ingrediente comparate cu multele ale celor din comert, sigur sunt mult mai sanatoase. Pupici, Raluca.
ȘtergereBuna, la cate grade se coc? Ai spus la foc mare, si apoi ca ai redus focul. Deci pana la urma cum le coacem? Multumesc
RăspundețiȘtergereBuna, Maria. Am modificat putin textul retetei, in incercarea de a fi mai clara.
ȘtergerePiscoturile se coc numai la foc mare, in partea cea mai de sus a cuptorului.
PS: In partile scrise folosind caractere italice prezint experienta mea, pozitiva sau negativa, in urma pregatirii retetei.
O zi buna si piscoturi pufoase! :)