Paine cu gris si ulei de masline

Prin aceasta paine cu gris am descoperit cea mai buna coaja gustata vreodata. La inceput nu am stiut daca se datoreaza grisului sau faptului ca, inainte de coacere, am uns painea cu ulei, dar m-a lamurit Wikipedia: " In bread making, a small proportion of durum semolina added to the usual mix of flour produces a tasty crust." :D Pot sa confirm: aceasta paine are o coaja absolut bestiala, crocanta dar nu tare, acoperind o paine densa si satioasa.

Mezes cu crema de gris si lamaie

Prajiturile de foi cu miere imi aduc aminte de prajitura Turcia, prajitura copilariei mele, facuta si re... re... refacuta la fiecare ocazie speciala, la cererea multor rude si prieteni care au degustat-o. Mereu m-au fascinat foile subtiri, coapte de mama pe spatele tavii, apoi unse cu crema si pastrate neatinse in camara, peste noapte, deoarece, se pare, asta-i regula de aur a reusitei prajiturilor cu foi.
Si uite ca, din nu stiu ce pornire, ieri, fiindu-mi ocupat locul la calculator, neavand ce sa fac, m-am dus glont in bucatarie, am luat revista ce statea de cel putin o luna deschisa la pagina cu reteta in cauza si, pana sa-mi dau seama, aveam deja aluatul pentru foi facut.

Cu toate ca mi-am facut ceva griji in privinta foilor, care imi pareau prea subtiri, apoi nu stiam cum sa le transfer de pe tava fara sa le rup, pregatirea foilor si compunerea prajiturii a fost mult mai simpla decat ma asteptam.
Prajitura a fost pe placul familiei si a prietenilor veniti in vizita, iar pe mine m-a convins ca, in urma acelei prajituri din copilarie, pregatite in exces, in detrimentul altora mai pe placul meu, am ramas cu o mare fobie a prajiturilor cu foi :p

Prajitura cu gris, visine si migdale

De cand am descoperit ce gust interesant ofera grisul prajiturilor cu fructe, am cautat noi variante care sa il contina si asa am ajuns la aceasta prajitura usoara si gustoasa, pregatita rapid intr-o dimineata de duminica, in asteptarea vizitei unei prietene vechi si tare dragi. :)

Prajitura cu mere si gris (de post)

In weekendul trecut, cand am sarbatorit-o pe Alex, prietena noastra Cristina ne-a adus o prajitura cu mere deliciooooooasa, iar cand am aflat si ce usor se pregateste mi-am promis sa o incerc cat mai curand.
Deoarece reteta originala avea un pic cam prea mult unt pentru gustul meu si al Cristinei, amandoua am redus cu un sfert cantitatea de unt si ne-am declarat mai multumite de rezultat.
Si ce ma amuza in legatura cu aceasta minunata prajiturica este faptul ca, in timp ce o pregateam, mi-am dat seama ca acesta (intr-o forma putin simplificata) a fost si primul desert pe care i l-am pregatit lui Matei cand era micut.
Ce mai, este un desert special: primit cu drag, pregatit cu drag, usor, adecvat multor varste si ocazii! Unde mai pui ca poate fi consumat si in post!
Merci, Cris!