marți, 13 decembrie 2011

Linzer cookie (fara alune sau migdale)

Din ce am apucat sa imi dau seama studiind si comparand retete pentru aceste mici bijuterii, traditional, biscuitii Linzer au printre ingredientele aluatului si ceva alune sau migdale, dar am ales sa incerc intai o reteta simplificata: biscuiti vanilati si crocanti, uniti de un strat fin de gem.
Cum mezinul familiei a fost foarte incantat si priceput in a decupa biscuitii, sigur vom repeta curand experienta si atunci, daca ma paraseste lenea de a decoji migdale, vom incerca si reteta clasica. Pana atunci insa, ne vom delecta cu acesti micuti si delicati biscuitei, tare potriviti sarbatorilor de iarna.



INGREDIENTE pentru 2 tavi = 40 buc:
180g unt moale
150g zahar (de preferinta pudra)
1 lingurita esenta de vanilie
1 ou
1 galbenus
300g faina 000
+ gem de caise, capsuni...

PREPARARE:
Untul moale se mixeaza impreuna cu zaharul si esenta, pana se obtine o pasta.


Se adauga oul si galbenusul, continuand a amesteca. La final se adauga faina, amestecand pana la obtinerea unui aluat moale si lipicios.
Daca aluatul este mult prea moale, se mai adauga putina faina cat sa devina cat de cat modelabil, urmand a se intari mult mai tare in urma refrigerarii.
Castronul cu aluat  se acopera cu folie si se refrigereaza cel putin 30 min.


Dupa ce se acopera tava cu hartie de copt si se pregatesc decupatoarele, se rupe o bucata de aluat (restul ramane in frigider) si se intinde cu sucitorul, pe o suprafata infainata.
Din foaia subtire (3-5mm) se taie forme astfel incat aluatul sa ramana in interiorul decupatorului si cu ajutorul acestuia se transfera in tava. Daca nu se reuseste astfel, forma decupata se transfera in tava cu ajutorul unei palete sau cutit lat.


Se decupeaza centrul a jumatate dintre formele din tava, folosind decupatoare speciale. Daca acestea nu sunt la dispozitie, se poate improviza, decupand centrul cu un capac gros de carioca.


Tava cu biscuiti se introduce 15 min in frigider, apoi biscuitii se coc timp de 15min, la foc mic, in cuptorul preincins. Pentru ca biscuitii sa nu se usuce, se scot din cuptor inainte de a-si schimba culoarea si se transfera pe un grilaj, pentru a se raci.
Tava se lasa deasemenea la racit, fiind important a fi rece pentru ce-a de a doua transa de biscuiti.


Odata raciti, biscuitii neperforati se ung cu gem, apoi se acopera cu cei perforati.
Se repeta aceiasi pasi pentru cea de a doua tava.


7 comentarii:

  1. perfecte pentru sarbatorile de iarna!!felicitari!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dupa cum cred ca ai observat, acum gatesc cu specific si am inceput cu produsele clasice.

    RăspundețiȘtergere
  3. ft faini is!imi plak mult biscuiteii astia dar...intra mult unt si nu ies destui:(

    RăspundețiȘtergere
  4. Un pachet de unt pentru 80 de biscuiti individuali si 40 sandwish nu-i chiar asa mult.
    Tava trebuie avut grija sa fie racita doar pentru transa 2; nu ii poti pune in tava imediat ce ai scos transa 1 din cuptor, tava va fi fierbinte si le va afecta forma.

    RăspundețiȘtergere
  5. vai Ruxi eu numa nu gasesc o forma din aia rotunda cum ai tu:( si stelutele ai 2 forme diferite de stea sau mi se oare mie..una mai ascutiita?orikum la noi nu se gasesc.o fost in lidl dar am ratat okazia:(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu strang forme de ani de zile, asa ca am ajuns sa am o colectie variata, in forme si marimi. Dar, ce-i drept, cele mici le am de pe "Lumea basmelor", care este un site de specialitate.
      Setul de la Lidl era, intr-adevar, cu foarte multe forme. Imi pare rau ca l-ai ratat. :(

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...