marți, 12 martie 2013

Mucenici moldovenesti cu sirop, miere si nuca

De cand cu succesul cozonacului pregatit de Craciun, odata cu inceputul lunii martie incepusem pregatirile (psihologice) pentru provocarea mucenicilor ... moldovenesti, binenteles, singura varianta ce merita atentie, cei cu zeama mi-au displacut profund inca de mica.
Cum preferintele sunt impartite intre membrii familiei, am negociat cu Maia sa ne faca din cei cu zeama si sa imi lase mie placerea celor din aluat. Zis si facut, sarcinile erau impartite, totul a  decurs conform planului, pana cand am intrat pe usa Maiei, unde mirosea irezistibil a mucenici moldovenesti, prin urmare n-am putut  pleca acasa cu mana goala si am primit pachet o tava plina de mucenici pufosi si plini de nuca. Daca tot aveam cu ce ne face pofta, am renuntat la ideea mucenicilor mei, planul fiind insa modificat din nou, cand, duminica dimineata, mucenicii Maiei erau deja mancati, iar clanul le ducea dorul.
Iata-ma inapoi la planul initial. M-am pus pe treaba, am luat reteta mamei de cozonac, i-am adaugat siropul, mierea, nuca si, dupa cateva ore, casa era plina de mirosul ademenitor al celor 40 minus 5 mucenici deliciosi, pufosi si bine insiropati.


INGREDIENTE pentru 35 buc (3 tavi):
3 oua
1 lingurita sare
2 plicuri drojdie uscata
300ml lapte
300g zahar
2 plicuri zahar vanilat
coaja rasa de la 1 lamaie
esenta de rom
200g unt
1.1kg faina pentru cozonac

SIROP:
400ml apa
200g zahar

+200g miere
150g nuca macinata
scortisoara

PREPARARE:
Prima regula importanta a reusitei prepararii cozonacilor este ca toate ingredientele sa fie aduse la temperatura camerei, iar pentru aceasta vor fi tinute in bucatarie (sau intr-o camera calduroasa) inca din ziua anterioara.

Primul pas consta in a se sparge ouale intr-un castronel, impreuna cu sarea; se lasa deoparte pana in momentul prepararii (eu le-am tinut si 24 de ore, fara a se altera sau a creea probleme organismului).


Cand se incepe prepararea propriu-zisa, ingredientele se pregatesc astfel:
 - faina se cerne intr-un castron incapator;
 - untul se topeste, apoi se lasa la racit, pana cand devine caldut (nu rece, nu fierbinte);
 - 200ml de lapte se pun la fiert impreuna cu zaharul si coaja de lamaie si se pastreaza pe foc pana cand zaharul se topeste; se lasa pana cand devine caldut, moment in care se adauga esenta;
 - drojdia se presara peste 100ml lapte caldut, se amesteca usor, apoi se lasa deoparte 5 minute, sa formeze spuma.


Drojdia dizolvata in lapte se toarna intr-o gropita formata in centrul fainii, unde se transfera ouale si siropul cu lapte, toate caldute. Temperatura ingredientelor lichide este foarte importanta, deoarece de ea depinde cresterea aluatului; daca vor fi reci sau fierbinti vor inhiba efectul dorit al drojdiei asupra fainii.
La final se adauga untul topit si racit, putin cate putin.

Aluatul se framanta in jur de 5-10 minute, pana cand devine elastic (daca se apasa cu degetul, aluatul revine imediat si nu ramane gaura). La nevoie se mai adauga 50-100g de faina, cat aluatul sa nu nu fie lipicios.
Se asaza intr-un castron mare, se acopera cu un prosop curat si se asaza intr-un loc cat mai calduros si ferit de curenti de aer rece. Eu l-am asezat pe un fund de lemn si, impreuna cu acesta, pe aragaz, in timp ce cuptorul a mers pornit, pe cea mai mica treapta.

Se lasa la crescut, timp de 90min - 2 ore (in prima ora creste destul de putin, dar in a doua ajunge sa se dubleze).



Dupa ce aluatul si-a dublat volumul, se rup una cate una bucatele de aprox. 60 grame, ce se ruleaza cu palmele pe masa, pana cand se obtinrulouri subtiri si lungi de aprox. 50cm.
Pornind in paralel din fiecare capat, acestea se ruleaza inspre centru, fiecare intr-o directie, unul in sus si altul in jos, pana cand se obtine litera S.


Mucenicii se asaza in tava pregatita cu hartie de copt, pastrand distanta intre ei, urmand a se mari in urmatoarele doua etape: in cele 60 de minute cat vor sta din nou la crescut, apoi in timpul coacerii.



Inainte de a fi introdusi in cuptorul preincalzit, mucenicii se ung cu amestecul obtinut dintr-un galbenus si 3-4 linguri de lapte.
Se coc 20 de minute la foc potrivit spre mare, in partea superioara a cuptorului, pentru a nu se arde in partea inferioara.


Imediat ce s-au copt se iau din tava si se transfera intr-un castron cu baza larga, iar deasupra se toarna siropul obtinut din fierberea apei cu zahar, peste care, la final se adauga esenta de rom. Siropul se adauga fierbinte.
Mucenicii insiropati se transfera pe o tava si se ung cu miere, peste care se presara apoi nuca macinata.



Dupa ce s-au racit complet si au tras mare parte din miere, mucenicii se asaza intr-un castron cu capac, unde isi vor pastra textura cateva zile.

Un comentariu:

  1. Arata super!!!!!!si cred ca sunt deliciosi!ador aluaturile dospite!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...