joi, 14 iunie 2012

Prajitura cu zmeura (Clafoutis)

A venit si timpul sa se coaca zmeura! Yupii! Mare motiv de bucurie pentru mine, deoarece sunt o mare admiratoare a acestor fructe, inca de pe vremea gradinitei.
Ma leaga amintiri tare placute de zilele de vara, imediat inainte de inceputul vacante mari, cand imi petreceam alene ultimele zile de gradinita, in curtea acesteia, unde se afla o tufa mare de zmeura. Si tufa aceea avea ceva magic in ea, pe langa micile fructe aromate, binenteles; zmeurii erau plantati cumva in cerc si daca te chinuiai putin puteai intra in mijlocul lor, unde educatoarele nu te puteau vedea si, astfel, puteai sa mananci zmeura pe saturate, cu un mare bonus, fara sa te cicaleasca nimeni (era in perioada aceea un curent in care copiii, la gradinita, erau considerati cuminti numai daca stateau smirna pe scaunele). Intre timp zmeurii au fost taiati, gradinita a fost daramata, dar vara de vara imi aduc aminte de acele zile, cu un pahar doldora de zmeura.
Matei imi impartaseste pasiunea pentru zmeura, Alexandra, ca de obicei, este mai reticenta, dar pana si ea a recunoscut ca prajitura cu zmeura de astazi este foarte buna. Asa ca, faceti un scurt drum prin piata si sigur veti da peste o bunicuta cumsecade care sa va vanda un pahar de zmeura pentru cea mai rapida si parfumata prajitura cu zmeura, adaptata dupa reteta francezilor, Clafoutis.


INGREDIENTE (24cm):
200g faina 000
100g zahar
un praf de sare
4 oua mari
50g unt
120ml lapte
esenta de vanilie
200g zmeura

PREPARARE:
Faina sitata se amesteca, intr-un castron, cu zaharul si sarea. Deasupra se adauga ouale, untul topit si partial racit, urmate de lapte si esenta.
Totul se mixeaza 3 minute.



Compozitia (de consistenta unui aluat de clatite, putin mai tare) se rastoarna in tava unsa cu unt si tapetata.
Deasupra se distribuie zmeura, avand grija ca aceasta sa nu atinga peretii tavi, deoarece, in timpul coacerii, acele bucati se vor lipi de tava.
Prajitura se coace in cuptorul preincins, timp de 30 de minute, la foc mediu.



Se lasa 15 minute sa se raceasca usor, timp in care prajitura se va desprinde singura de marginile tavii. Se pudreaza cu 2 lingurite de zahar pudra si se consuma usor calduta.


Sursa: Food & Wine

4 comentarii:

  1. mereu am fost curioasa pe acest desert dar nu am curajul sa-l incerc de frika unui esec...cum e aluatul?nu e cheag?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot din curiozitate l-am facut si eu, in locul unui clasic pandispan. Am cautat o reteta cat mai aproape de descrierea de pe Wiki si sper ca am si gasit-o. De facut se face super mega usor si rapid, nu trebuie sa iti bati capul cu temperatura oualelor si cu gradul de aerare al aluatului. Ca sa-ti faci o idee, este un aluat foarte asemanator cu cel al clatitelor americane, seamana atat la textura, cat si la mod de preparare si, mai ales, gust. Il poti incerca linistita, nu are cum sa nu-ti iasa.

      Ștergere
  2. prestat reteta in seara asta. nici nu era gata si copilul dorea o portie... de maine incolo

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...