Nu a fost cazul si de aceasta data, prezenta vinului cu scortisoara doar a aromat foarte placut prajitura, nefiind indeajuns de puternica in a acoperi total celelalte ingrediente.
Si uite asa, e bun un sot la bucatarie, prin faptul ca imi propune provocari carora nu le-as fi dat curs. Prajitura rezultata este asemeni unui chec moale, extrem de aromat, ce se potriveste perfect cu glazura din crema de lapte.
Incurajata de gustul placut, candva sigur voi incerca si o crema cu vin.
INGREDIENTE BLAT (22cm):
250g unt moale
250g zahar
1 lingurita cacao
1 lingurita scortisoara
un praf de sare
4 oua
250g faina pentru prajituri
1 plic praf de copt
1 plic zahar vanilat
120ml vin rosu
CREMA:
400ml lapte
40g amidon
40g zahar
50g margarina pentru creme
50g zahar pudra
PREPARARE:
Untul moale se mixeaza timp de 5 minute impreuna cu zaharul, cacaoa, scortisoara si un praf de sare, pana la obtinerea unei creme.
Ouale se bat separat, apoi se incorporeaza in crema de unt.
Faina se amesteca impreuna cu zaharul vanilat si praful de copt, apoi se adauga treptat, in compozitia anterioara.
La final se adauga vinul.
Compozitia se toarna in tava de tort, pe al carui fund a fost fixata hartie de copt, iar peretii au fost unsi si tapetati.
Prajitura se coace in cuptorul preincalzit, timp de 45 minute, la foc mijlociu.
Se lasa sa se raceasca in forma, apoi se indeparteaza inelul.
Pentru crema de lapte se pun la fiert 350ml de lapte, impreuna cu zaharul, intr-o oala potrivita.
Restul de 50ml se amesteca impreuna cu amidonul, pana la dizolvarea acestuia.
Cand laptele din oala clocoteste, aceasta se ia de pe foc si in ea se toarna laptele cu amidon (amestecat inca o data, chiar inainte), in timp ce se amesteca continuu, folosind un tel.
Oala se repune pe aragaz, de data aceasta la foc mic, amestecand continuu pana cand compozitia se ingroasa, astfel incat, trecand cu lingura pe fundul oalei, pentru cateva secunde, fundul acesteia ramane vizibil.
Separat se freaca margarina cu zaharul pudra, iar produsul se adauga in crema calduta, amestecand pana la topirea si inglobarea margarinei.
Crema se foloseste pentru a glazura prajitura si se poate adauga aditional, pe farfurie, langa fiecare felie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu