Scenariul binecunoscut: aveam prin frigider o cutie ratacita de branza, gata sa expire. De data asta este vorba de o cutie de Ricotta, cumparata din curiozitatea de a vedea cum este aceasta branza italieneasca, despre care stiam ca este des folosita pentru deserturi. Cum nu am avut timp sa caut o reteta in care sa o inglobez, intentionam sa o folosesc intr-un tort cu branza, dar nu am avut chef de torturi in acest weekend. Acum e duminica seara, piticii vroiau "dulce", asa ca am luat cutia de branza sperand ca in interiorul capacului sa gasesc o reteta interesanta (produsele Granorolo au mereu o reteta inclusa pe eticheta).
Pornind de la reteta propusa de producator, "Crema Ricotta cu miere si rom", am ajuns la niste delicioase trufe cu nuca, mult mai sanatoase decat varianta cunoscuta, cu mult unt, dar la fel de cremoase si bune.
Sunt sigura ca voi reface de multe ori aceste mici bombonele ce se topesc in gura, deoarece copiii au fost foarte incantati de gust, dar mai ales de posibilitatea de a forma ei singuri micutele bilute.
In plus, de astazi pot adauga si Ricotta pe lista lactatelor italiene cu care surioara mea m-a imprietenit pe viata in aceasta vara, alaturi de Mascarpone, Mozzarella si Scamorza.