Pagini

luni, 17 februarie 2014

Prajitura rapida cu gem de prune

Am solicitat reteta acestei prajituri de la mama sotului meu deoarece, dupa ce-am gustat-o, cu totii am fost cuceriti de gustul sau si am vrut sa o am la indemana ori de cate ori ni se mai face pofta. In plus, eu am fost cu atat mai interesata cu cat nu ma asteptam ca dintr-o reteta ce contine ulei si nu unt sa rezulte o prajitura atat de frageda. Initial chiar mi-am exprimat nelamurirea de ce se numeste prajitura in loc de tarta, dar apoi am gustat si textura perceputa m-a facut sa imi recunosc greseala. :)
Va recomand aceasta reteta pentru clipele cand nevoia de dulce este urgenta, iar camara va este de ajutor, adapostind un borcan cu gem de prune.

miercuri, 5 februarie 2014

Fursecuri cu unt

In continua mea incercare de a obtine gustul dulciurilor din comert folosind ingrediente naturale, de a limita astfel aportul de conservanti si alte belele in alimentatia familiei am ajuns la delicioasele fursecuri cu unt ... sau or fi biscuiti?! Inca nu am reusit sa determin ce-i face pe biscuiti sa fie biscuiti si pe fursecuri fursecuri, cel putin in felul in care sunt ei denumiti in comert. Hmmm, daca e sa apelez la DEX-ul nostru cel de toate zilele, distinctia e clara, fursecurile sunt din aluaturi fragede, iar biscuitii sunt mai deshidratati; prin urmare, cantitatea mare de unt din compozitia desertului de astazi il clasifica fara doar sau poate in categoria fursecurilor.
Daca doriti sa obtineti o gama mai variata, puteti adauga bucatele de nuca, ciocolata, stafide, dar, va rog, aveti incredere cand va spun "nu adaugati nicio esenta aromata", gustul de unt este cel care ofera savoare acestor fursecuri.