Taitei de casa / Colarezi cu lapte

Sotul meu mi-a mentionat dorinta de a-i pregati un desert indragit, pe care il pregatea bunica sa adeseori, desert pe care eu nu am avut norocul sa il incerc in copilarie.
Pentru a obtine acesti "colarezi" a trebuit sa pregatesc, tot in premiera, taitei de casa, fapt ce m-a bucurat, fiind o noua provocare, ce m-a dus cu gandul la ciorbele cu taitei ale bunicii lui B, una din multele bunatati cu care ne-a rasfatat de-a lungul timpului.
Taiteii au iesit buni, cu o textura mai bogata decat a celor din comert, iar alaturi de laptele aromat cu portocala si vanilie au fost o nebunie.

 

Briose cu dovleac sau cartof dulce

Cartofii dulci i-am incercat prima oara cand Alexutza era piticoata de tot si manca tot felul de piureuri dubios colorate, in incercarea de a trece la o alimentatie solida. Pe atunci nu s-a aratat prea incantata de noul gust, dar acum, cand i-a fost servit sub forma de briose, in combinatie cu scortisoara ei draga, obiectiile nu au fost prezente.
Si daca e sa spun ceva despre aceasta leguma este ca am descoperit-o avand un gust extrem de versatil: cruda seamana foarte tare cu morcovul, iar odata fiarta pare a fi dovleac, prin gust, textura si miros.
Briosele de acest fel sunt foarte potrivite zilelor racoroase de toamna, alaturi de ceai sau cafea, simple sau glazurate cu o crema fina de unt.

Aluat pentru Calzone

La noi in bucatarie s-a mai pregatit pana acum Calzone, dar este prima oara cand pun eu mana sa il formez ... aproape. Am avut noroc sa pot viziona tutoriale, in direct, datorita unei bune si foarte pricepute prietene, asa ca misiunea de astazi nu a fost prea grea, mai ales ca, din nou, am beneficiat de ajutor la taiat si aranjat umpluturile.
Calzonele a fost ingenios introdus in alimentatia copiilor, ca un substitut pentru pizza adultilor, pe care insa copiii refuzau sa o incerce, in special copilul Alexandra, care, presupun ca ati inteles deja, este foooooaaaaarte reticent la alimente noi. Dar calzonelor, sau, cum se exprima ea: "Calzoanelor", nu a putut sa le reziste, lucru imposibil dealtfel, avand in vedere ce miresme emana in momentul in care sunt in ultima etapa a coacerii.
Si uite asa, piticii au ajuns sa manance masline, ciuperci, ardei si porumb, fara sa mai apuce sa le dea deoparte, pe principiul "Ce nu stii, nu poate sa te supere" :D

Tort Krantz

Uffaaaa, ce-am mai lipsit; parca nu imi vine sa cred, s-au facut vreo 3 saptamani! Abia azi, cand m-am pus pe treaba, mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit. Bine ca mi-a trecut :)
Acum sa va spun si ce m-a scos din letargie: in urma cu 9 ani, 2 copii de 21 de ani, fosti colegi de clasa, ce se cunoasteau de 6 si se iubeau declarat de 3, au decis sa isi continue viata nedespartiti, privind amandoi in aceeasi directie, echipati cu multa dragoste si ... inconstienta :)) Acei copii suntem noi, iar tortul ales pentru aceasta ocazie are si el povestea lui, avand la baza prajitura cu care ma rasfata sotul meu, intr-o perioada in care orice femeie merita sa fie tratata astfel (si nu numai), pe cand purtam in burtica primul nostru piticutz. Pe atunci facusem o obsesie pentru acest desert, chiar l-am ales sa ne fie alaturi si sub forma tortului de botez al Alexutzei, dupa care a cazut in dizgratie, pe ideea "ce-i prea mult strica".
L-am regasit dupa 6 ani, la fel de dulce si gustos, replicat atent, dupa ce am degustat intai prajitura stiuta (de la cofetaria Tip Top). Am mers pe ideea prajiturii Krantz din cofetarii, cea cu 3 creme, si sunt tare mandra de rezultat; pentru prima oara, textura cremelor a iesit perfect, iar gustul este delicios. :D